Sfantul Antonie cel Mare

Sfantul Antonie cel Mare

Sfantul Antonie cel Mare s-a nascut in Egipt, in anul 250, intr-o familie crestina. Ramane orfan si imparte averea saracilor dupa ce aude cuvintele Evangheliei "De voiesti sa fii desavarsit, du-te de vinde averile tale si le da saracilor, si vei avea comoara in cer, si vino si urmeaza Mie" (Matei 19, 21). Se retrage intr-o coliba la marginea satului natal, unde vietuieste pustniceste. La varsta de 35 de ani alege sa traiasca la marginea desertului, in locul numit Pispir, unde a ramas timp de 20 de ani. Devine apoi parintele spiritual al multor calugari din desertul egiptean. Informatiile pe care le avem despre Sfantul Antonie au fost relatate de ucenicul sau, Sfantul Atanasie. Din marturiile ucenicului aflam ca Sfantul Antonie a trecut la cele vesnice la varsta de 105 ani. Inainte de a muri le-a poruncit celor doi ucenici apropiati, Macarie si Plutin, sa nu spuna nimanui unde este mormantul sau, haina sa sa fie trimisa lui Atanasie cel Mare, iar cojocul sau, episcopului Serapion.

Ispitirea Sfantului Antonie

Din viata relatata de ucenicul sau aflam cum reusea Sfantul Antonie sa puna capat ispitirilor demonice: „Iar uratorul de bine si pizmasul diavol nu suferea vazand un tanar cu o nevointa ca aceasta. Ci, cele ce a cugetat sa faca, a inceput asupra acestuia sa le aduca. Mai intai il supara pe dansul ca din nevointe sa inceteze, aducandu-i aminte de avutii, de purtarea de grija a surorii sale, de prietenia multora, de iubirea de argint, de iubirea de slava, de dulceata desfatarii si celelalte odihne ale vietii; si mai pe urma, aratandu-i asprimea faptei bune si cum ca este mai mare osteneala ei. Ii punea in minte si neputinta trupului si lungimea vremii, si in scurt timp, multime de ganduri a ridicat in mintea lui, vrand sa-l departeze de la gandirea lui cea dreapta (...) Dupa aceea, vrajmasul ii punea in minte placerea dezmierdarii; iar el asemanandu-se celui manios si scarbit, de ingrozirea focului si de durerea viermelui isi aducea aminte, si pe acestea punandu-le impotriva, ramanea neatins. Toate acestea se faceau spre rusinarea vrajmasului, caci cel ce a socotit sa se faca asemenea lui Dumnezeu, de un tanar acum se batjocorea; cel ce se falea asupra trupului si a sangelui, de un om ce purta trup se rasturna. Caci ii ajuta Domnul, Care a purtat trup pentru noi si trupului i-a dat biruinta asupra diavolului (...) Antonie l-a intrebat: «Cine esti tu, care graiesti unele ca acestea catre mine?». Acela indata a raspuns, cu glasuri jalnice: «Eu sunt care am primit sarcina prinderii trupului si duhul desfranarii ma numesc: pe cati voiesc sa fie intelepti, i-am amagit; pe cati i-am momit cu placeri, i-am plecat mie; eu sunt cel pentru care si proorocul mustra pe cei ce au cazut, zicand: de duhul desfranarii v-ati amagit; caci prin mine aceia s-au impiedicat. Eu sunt care de multe ori te-am suparat si de atatea ori am fost rasturnat de tine». Antonie multumind Domnului si imbarbatandu-se, a zis catre dansul: «Deci, prea mult esti defaimat; pentru ca daca esti negru cu mintea si neputincios ca un copil, nici o grija nu am de tine de aici inainte; caci Domnul imi este ajutor si eu voi privi asupra vrajmasilor mei». Acestea auzind negrul acela, indata a fugit, temandu-se de cuvintele lui Antonie si, infricosandu-se, nu mai indraznea sa se apropie de barbatul acesta".